Misiunea programului de studii universitare de licență Controlul și Expertiza Produselor Alimentare (CEPA) este de a forma ingineri specialiști capabili să asigure controlul, evaluarea, expertiza și conformitatea calității și siguranței produselor alimentare pe întreg lanțul alimentar. Această misiune este realizată în acord cu legislația națională și europeană, cu cerințele pieței muncii și cu principiile protecției consumatorului.
Programul CEPA este dezvoltat în concordanță cu misiunea Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara și cu strategia Facultății de Inginerie Alimentară. Finalitatea acestuia constă în formarea unei resurse umane competente, responsabile și adaptabile, capabile să răspundă cerințelor actuale și viitoare ale industriei alimentare, ale autorităților de control și ale sectorului de expertiză alimentară.
Prin structura sa curriculară, programul CEPA asigură o pregătire interdisciplinară, echilibrată între componenta teoretică, aplicativă și experimentală, susținând dezvoltarea competențelor profesionale și transversale necesare exercitării profesiei de inginer în domeniul controlului și expertizei produselor alimentare.
Obiective Generale
Programul de studii are ca scop:
- Formarea de specialiști cu competențe profesionale solide în controlul și expertizarea produselor alimentare.
- Dezvoltarea capacității de aplicare a principiilor tehnologiei alimentare, a normelor de igienă și a sistemelor de siguranță alimentară.
- Asigurarea unei pregătiri care să permită integrarea rapidă a absolvenților pe piața muncii, în domenii precum: controlul calității, siguranța alimentară, laboratoare de analiză, industrie alimentară și autorități de reglementare.
- Formarea unei gândiri inginerești, analitice și responsabile, bazate pe cunoștințe științifice, tehnologice și legislative.
- Dezvoltarea competențelor transversale necesare lucrului în echipă, comunicării profesionale și rezolvării problemelor tehnice.
Obiective Specifice
În vederea realizării misiunii și a obiectivelor generale, programul CEPA urmărește în mod specific:
- Formarea capacității de testare și evaluare a materiilor prime alimentare utilizate în producție.
- Dezvoltarea competențelor de analiză a eșantioanelor din alimente și băuturi, prin metode fizico-chimice, microbiologice și senzoriale.
- Dobândirea abilităților necesare gestionării și organizării activității în laboratoare de fabricare și analiză a alimentelor.
- Însușirea și aplicarea procedurilor de igienă și a bunelor practici de fabricație (BPF) în procesarea alimentelor.
- Formarea competențelor privind analiza riscurilor alimentare și implementarea sistemelor de siguranță alimentară.
- Aplicarea metodei HACCP și a altor sisteme de control al siguranței alimentelor.
- Dezvoltarea capacității de control al calității proceselor de prelucrare alimentară.
- Aplicarea reglementărilor legislative referitoare la fabricarea alimentelor și băuturilor.
- Gestionarea corectă a utilizării aditivilor alimentari, în conformitate cu normele în vigoare.
- Asigurarea conformității produsului finit cu cerințele de calitate, siguranță și etichetare.
- Utilizarea cunoștințelor științifice, tehnologice și inginerești pentru rezolvarea problemelor specifice domeniului.
- Dezvoltarea capacității de calcul, analiză tehnică și lucru în echipe multidisciplinare.