
Inginer zootehnist, conferențiar universitar
Pe această pagină
În prezent predă disciplinele Tehnologia creșterii cabalinelor, Tehnologii zootehnice – bovine, proiectarea fermelor de bovine la disciplina Tehnologia creșterii bovinelor, Proiectare și evaluare tehnico-economică a producției de lapte 1, Tehnologii generale animale 1. Domenii de competență: creșterea tineretului taurin, ameliorarea raselor de taurine, creșterea vacilor de lapte și de carne, modelarea proceselor biologice (creștere și lactație), bunăstarea animalelor de fermă, zootehnia de precizie (PLF). Activitatrea decercetare științifică: domeniile bovine (29 contracte, din care 1 ca director); bunăstare animală (5 contracte internaționale ca responsabil pentru România: WELANIMAL, EUWelNet, AWARE, Transport Guides, Animal Care & Welfare: dairy herd welfare indicators); ovine (2 contracte internaționale ca responsabil pentru România: SheepNet, TechCare). Extensie universitară: colaborarea cu crescătorii de taurine din regiune, întocmire proiecte tehnologice de înființare/modernizare ferme de vaci de lapte (24), îngrășare (6) și vaci de carne (5); organizare expoziții de taurine și cabaline (2006-2019), prelegeri la târguri și expoziții, publicare de articole tehnice (185), apariții radio -TV (România și Serbia). Activitatea publicistică: cărți/capitole din cărți/tratate de specialitate (8) - Dirijarea funcţiei glandei mamare (2003); Dirijarea producţiei de carne şi de lapte la animalele domestice (2008); Tehnică experimentală în zootehnie şi informatică documentară (2008); Tehnologia creşterii bovinelor – manual ID (2009); cursuri (5), îndrumătoare de lucrări practice (4); lucrări științifice originale (337), din care 25 cotate și 7 indexate ISI. Organizatorde work-shop-uri, seminarii, road-show-uri şi cursuri naționale şi internaționale în domeniile bovine şi bunăstare animală. Expert în cadrul Grupului de lucru Small Scale Dairy Farms (EFSA) (2014-2015), evaluare proiecte de cercetare științifică (Eureka 2015-2020, IFD 2019), manuscrise, articole științifice pentru reviste cotate ISI și BDI.